Stiri Olanda: Român arestat în Olanda după ce a furat o oaie de la o grădină zoologică. A fost prins cu ea în portbagaj

Un român a fost arestat în Olanda după ce a fost prins de polițiști cu o oaie în portbagajul mașinii. S-a dovedit că animalul fusese furat de la o grădină zoologică din Eindhoven, potrivit publicației Nu.nl.

Polițiștii olandezi au oprit în trafic un șofer care conducea haotic pe A2, lângă Boxtel, și au găsit în portabagajul său o oaie vie. Bărbatul de 37 de ani, de origine română, a fost arestat și este suspectat că ar fi condus sub influența alcoolului sau a drogurilor, a declarat pentru NU.nl un purtător de cuvânt al poliției.

Animalul avea prinsă de ureche o crotalie, astfel că s-a descoperit rapid de unde provenea. Este vorba despre o grădină zoologică din Eindhoven. Oaia este nevătămată și a fost găzduită la adăpostul regional pentru animale din Ravenstein, până a fost dusă înapoi la grădina zoo de unde a fost luată de român.

Potrivit sursei citate, care preia radiodifuzorul Omroep Brabant, angajații fermei bănuiesc că românul a vrut să sacrifice oaie. „Altfel de ce ai lua un asemenea animal? Nu ca să te mângâie…”, spun aceștia.

Pentru locuri de muncă în Olanda, nu ezitați să ne contactați